Horse Powertrain România: Tehnologiile prin care inginerii de la București și Titu dezvoltă sistemele de propulsie ale viitorului

Adaugă Fifa.ro ca sursă preferată în Google
Horse Powertrain România este o companie specializată în dezvoltarea de sisteme de propulsie, inclusiv motoare termice, hibride, cutii de viteze și software pentru acestea. Compania a fost creată acum 22 de ani și are o structură similară cu Aurobay Technologies, entitatea echivalentă din cadrul partenerului Geely. Peste jumătate din resursele companiei sunt concentrate la Centrul Tehnologic Titu, restul fiind împărțite între București și platforma industrială Mioveni. Produsele dezvoltate acoperă o gamă largă de motorizări, de la arhitecturile de 1.8 litri (utilizate pe gamele Renault și Dacia) până la propulsoarele de 1.2 litri, disponibile în variante Full ICE, Mild Hybrid sau adaptate pentru combustibili alternativi precum Benzină-GPL. Inginerii din România sunt responsabili și pentru calibrarea transmisiilor avansate multimodale, inclusiv generația a treia a transmisiilor hibride E-Tech, precum și pentru managementul adaptărilor pentru transmisiile automate cu dublu ambreiaj, dezvoltate în parteneriat cu furnizorul global Magna.
Implementarea tehnologiilor avansate pentru conformarea la normele Euro 7
Trecerea de la normele Euro 6 la Euro 7 reprezintă o schimbare radicală de paradigmă în gestionarea emisiilor post-combustie. Euro 7 impune monitorizarea în timp real a emisiilor de oxizi de azot (NOx) pe o perioadă de 10 ani sau 200.000 de kilometri, datele fiind raportate statistic autorităților over-the-air (OTA). Pentru a respecta limitele stricte, inginerii din România au dezvoltat algoritmi capabili să proceseze datele de la senzorii NOx plasați după catalizator.
Pentru a rămâne competitivă în fața constructorilor chinezi, Horse Powertrains a implementat programul global kAIros, un parteneriat strategic cu Google și Nvidia. Acest program utilizează infrastructura securizată a Google, modele de AI de frontieră și servere RTX PRO echipate cu GPU-uri Blackwell Server Edition, simulări de dinamică a fluidelor (CFD) și crearea de gemeni digitali (Digital Twins). Componenta AI aplicată diviziei globale de Cercetare și Dezvoltare (R&D) este coordonată și pilotată direct din România. Noua tehnologie permite scurtarea duratei buclelor de dezvoltare software cu 15% – 20%, oferind inginerilor capacitatea de a proiecta și precalibra un portofoliu mult mai diversificat de motoare și subansambluri într-un timp scurt.
În activitatea curentă de inginerie de la centrul din Titu, inginerii Horse utilizează trei instrumente principale bazate pe inteligență artificială: Platforma Microsoft, Google Gemini Enterprise și Google Anti-Gravity. Platforma Microsoft este destinată coordonării administrative și managementului de proiect, fiind utilizată pentru sumarizarea reuniunilor tehnice, organizarea fluxurilor de lucru și generarea automată a minutelor de ședință. Google Gemini Enterprise este un ecosistem cloud securizat în care inginerii dezvoltă agenți AI dedicați, capabili să interacționeze nativ cu platformele complexe de proiectare industrială. Google Anti-Gravity este un program de asistență avansată la codare care automatizează generarea liniilor de cod în limbajul Python.
Pentru a elimina complet riscul de eroare, Horse România aplică automatizarea deplină a sarcinilor deja mature, precum extracția de date sau sumarizarea documentelor. În schimb, procesele complexe care implică interacțiuni între platforme multiple și verificări de ipoteze sunt supravegheate și validate obligatoriu de specialiști umani. Riscul de apariție a „halucinațiilor AI” este complet eliminat prin utilizarea unui sistem avansat de citare încrucișată: fiecare răspuns sau dată generată este legată direct de o secțiune specifică dintr-un document tehnic sau dintr-o bază de date de referință, permițând verificarea instantanee a sursei.
Pentru a răspunde cerințelor exigente ale clienților, Horse Powertrain a restructurat complet modul de gestionare a proiectelor. Obiectivul inginerilor din cadrul departamentului Customer Performance este definirea și securizarea acestor standarde tehnice prin intermediul managementului riguros al cerințelor, asigurând un echilibru optim între protecția mediului și plăcerea de a conduce. Pentru a reduce complexitatea transferului de date între entități ale companiei, Horse a creat ecosistemul digital HVT (Horse Virtual Twin), o platformă complexă ce unifică toate instrumentele de dezvoltare sub forma unui geamăn digital. Această arhitectură oferă continuitate digitală totală și o singură sursă „de adevăr” a datelor (Single Source of Truth), interconectând nativ două mari sisteme manageriale: PLM (Product Lifecycle Management) și ALM (Application Lifecycle Management).
Implementarea PLM și ALM pentru o gestionare optimă a ciclului de viață al produselor
PLM este dezvoltat pe platforma Dassault Systèmes (3DEXPERIENCE), acoperind managementul de proiect, designul fizic, mecanica, componentele electrice și listele de piese (Bill of Materials – BOM), de la faza de concept până la producție și servicii. ALM este dezvoltat în jurul soluției PTC Codebeamer, gestionând în totalitate universul software – de la cerințe tehnice și scriere de cod până la managementul calității, testare și corecția bug-urilor detectate. Interfața PTC Codebeamer este structurată în trei zone principale: Sisteme, Software și Validare, utilizând instrumente dedicate numite trackere pentru monitorizarea stării reale a proiectului.
Trasabilitatea totală, asistența AI și managementul ciclului de viață al produsului reprezintă principalele beneficii ale fuziunii utilizării în comun a PLM și ALM. Orice modificare operată asupra unei cerințe de sistem este propagată instantaneu în lanț: componentele sau liniile de cod afectate sunt marcate automat ca suspecte (check-depth). Inginerii pot aproba sau respinge modificările direct în platformă, eliminând fluxul manual de e-mailuri și riscul utilizării unor versiuni de documente neactualizate. Pe această bază stabilă, HORSE implementează tehnologii avansate, precum calibrarea și proiectarea bazate pe modele matematice (Model-Based Calibration / Model-Based Design) și asistența bazată pe inteligență artificială.
Un proiect software este dezvoltat în iterații succesive, fiecare adăugând noi funcționalitți validate. Utilizarea noilor instrumente digitale permite reducerea duratei acestor cicluri de dezvoltare, asigurând un timp de lansare pe piață mult mai rapid (Faster Time-to-Market). Big Data în Cloud prin Proiectul EVA reprezintă o componentă strategică majoră în controlul calității și optimizarea costurilor din cadrul Horse Powertrain. Instrumentul are ca scop monitorizarea în timp real a comportamentului grupurilor motopropulsoare hibride, oferind o înțelegere clară asupra modului în care clienții exploatează vehiculele în condiții reale dincolo de laboratoare.
Platforma EVA funcționează în deplină conformitate cu reglementările stricte în materie de confidențialitate a datelor (GDPR). Înregistrarea semnalelor tehnice este activată exclusiv după obținerea acordului explicit din partea proprietarilor vehiculelor. Arhitectura sistemului EVA este structurată în două segmente majore: Onboard (la bordul vehiculului) și Offboard (În Cloud). Datele brute sosesc în infrastructura Google Cloud, unde echipa de Data Science utilizează limbaje și instrumente de interogare optimizate (cum este SQL) pentru a procesa informațiile. Mesajele din cloud au o structură deosebit de complexă, fiind stocate sub formă de șiruri masive și obiecte tip JSON ce încapsulează peste 550 de parametri tehnici.
Baza de date EVA conține două fluxuri mari, distincte. Primul centralizează comportamentul mașinilor aflate deja în posesia clienților. Al doilea flux, denumit EVA Training, stochează datele colectate de la vehiculele interne de test utilizate de inginerii Horse România. Utilitatea economică directă a proiectului EVA constă în trecerea de la mentenanța preventivă clasică la mentenanța predictivă, metodă care ajută la reducerea drastică a cheltuielilor cu garanțiile pentru constructorii auto (OEM-uri) și la creșterea satisfacției utilizatorilor finali. Datele permit anticiparea defecțiunilor și optimizarea designului viitoarelor generații de produse.
Pentru a reduce timpul de dezvoltare, volumul investițiilor în infrastructură și utilizarea suporturilor fizice de test, Horse România a implementat o transformare majoră în procesul de validare software. În mod tradițional, validarea algoritmilor se realiza direct pe vehicule sau prin intermediul bancurilor HIL (Hardware-in-the-Loop). Centrul din România este singurul hub din cadrul rețelei globale Horse care deține aceste bancuri electronice, rulând scenarii de testare 24 de ore din 24 pentru validatori conectați la nivel mondial. Tehnologia HIL presupune testarea în buclă închisă: o unitate fizică de control electronică (ECU) este conectată la un banc complex care simulează comportamentul restului mașinii (motorul cu injecție, transmisia, bateria, dinamica vehiculului și feedback-ul termic).
Calculatorul fizic interpretează datele ca și cum s-ar afla pe un vehicul real, primind input-uri de la senzori simulați și trimițând comenzi către actuatori. Cu toate acestea, bancurile fizice au o capacitate de multiplicare limitată. Pentru a mări volumul de testare și a valida software-ul înainte de disponibilitatea oricărei piese hardware, Horse a introdus în paralel mediul complet virtualizat SIL (Software-in-the-Loop). Tehnologia SIL elimină calculatorul și componentele fizice. Codul sursă este compilat direct sub forma unui ECU Virtual, rulat ca o „cutie neagră” în platforme de calcul de mare putere gestionate prin cloud. Această abordare elimină constrângerile logistice: un singur banc HIL fizic nu poate fi multiplicat instantaneu, însă o sesiune SIL poate fi utilizată pe zeci de calculatoare simultan, permițând validatorilor să controleze procesul de la distanță direct prin internet.
Toate aceste instrumente sunt dezvoltate intern, utilizând echipamente și furnizori europeni pentru a asigura standarde maxime de siguranță. Compania Horse Powertrain are ca acționari grupurile Renault (45%), Geely (45%) și Aramco (10%) și dezvoltă o gamă largă de sisteme pentru industria auto, inclusiv motoare, transmisii, electronică de putere și platforme hibride integrate. Formată din două divizii, Aurobay Technologies și Horse Technologies, Horse Powertrain operează 17 fabrici și cinci centre de cercetare și dezvoltare la nivel global, deservind o gamă de producători precum Renault Group, Geely Auto, Volvo Cars, Proton, Nissan sau Mitsubishi Motors Corporation. Horse Powertrain are sediul central în Londra, Marea Britanie și are 19.000 de angajați la nivel global. Divizia din România are circa 2.000 de angajați.
Grupul de analiza