Fetele pierd startul la matematică? Radu Gologan explică de ce
O fată care lucrează mai mult la matematică este mai puțin talentată sau mai perseverentă? Un băiat care răspunde primul a înțeles mai bine problema sau a avut mai mult curaj să propună o soluție? Ce se ascunde în spatele afirmației „Eu nu sunt de matematică”? Pentru a răspunde la aceste întrebări, este important să distingem între note, rezultate la teste, numărul de exerciții rezolvate și încrederea în propriile abilități. Amestecând aceste elemente, riscăm să confundăm siguranța unui copil cu talentul și teama cu lipsa de talent.
De ce fetele par să aibă mai multe dificultăți în matematică?
„Băieții sunt buni la matematică, fetele la română.” Această afirmație este adesea formulată ca o constatare nevinovată. Dar cât spune despre abilitățile copiilor și cât despre așteptările noastre? Rezultatele unei competiții cu peste 16.000 de elevi, o cercetare despre felul în care copiii se raportează la matematică și experiența matematicianului Radu Gologan arată că lucrurile sunt mai complicate: încrederea în propriile abilități și performanța nu merg întotdeauna împreună.
Radu Gologan, matematician cu experiență în lucrul cu elevi de performanță, respinge ideea că băieții ar fi, prin natura lor, mai buni la matematică. El atrage atenția asupra unui moment în care unele fete încep să își piardă încrederea: trecerea de la clasele primare la gimnaziu. În școala primară, fetele pot obține rezultate foarte bune, uneori chiar mai bune decât băieții. În jurul clasei a V-a, însă, se schimbă ritmul lecțiilor și modul în care elevii participă la clasă. Unii băieți devin mai dornici să se întreacă și să răspundă rapid, iar profesorii pot acorda mai multă atenție celor care oferă soluții imediate. „Preferă să lucreze cu aceștia pentru că e mai comod. Și atunci foarte multe dintre fete pierd startul și încet-încet au impresia că nu sunt bune la matematică”, spune Gologan.
Rezultatele competiției CampioMATE, un program de antrenament la matematică pentru elevii de gimnaziu, oferă o perspectivă concretă. În ediția 2026, 16.621 de elevi au participat. Fetele au reprezentat 53% dintre cei înscriși și 54% dintre elevii care au intrat în competiție. Dintre fete, 47% au obținut medalii, comparativ cu 39,2% dintre băieți. Diferența nu se explică prin faptul că fetele ar fi mai talentate, ci prin faptul că au fost mai perseverente și au rezolvat mai multe exerciții.
Analiza activității elevilor confirmă diferența de implicare: fetele au deschis, în medie, 125 dintre cele 200 de exerciții, iar băieții, 110,5. La volume asemănătoare de activitate, acuratețea răspunsurilor a fost aproape identică. Datele nu demonstrează că unul dintre sexe este mai înzestrat pentru matematică, ci că fetele au lucrat mai mult și au obținut mai frecvent medalii.
Teodora Boicu, o fostă concurentă CampioMATE, a reușit să își îmbunătățească nota de la 3,20 la 8,40 la Evaluarea Națională. Ea a spus că progresul a venit după sute de exerciții rezolvate, meditații și sprijinul profesorilor și al părinților. „Nu i s-a spus niciodată că fetele ar fi mai slabe la matematică, iar profesorii ne-au tratat în mod egal”, a explicat ea.
O cercetare realizată de AHA Moments pentru CampioMATE urmărește felul în care elevii se raportează la matematică. În grupul elevilor neparticipanți, 53% dintre băieți și 44% dintre fete au indicat matematica printre materiile preferate. Fetele au declarat și mai mult timp dedicat matematicii, dar nu înseamnă că trebuie să muncească mai mult pentru a ajunge la nivelul băieților. Manuela Mancaș explică că fetele depun mai mult efort pentru a compensa un deficit de încredere.
Ce rol joacă părinții și profesorii în formarea încrederii copiilor?
Diferențele emoționale sunt vizibile în răspunsurile elevilor. Fetele au asociat matematica mai frecvent cu teama, față de băieți. Totuși, fetele participante la CampioMATE au ales mai frecvent curiozitatea ca emoție asociată matematicii. Cifrele arată că este important să nu confundăm teama de matematică cu lipsa capacității de a o învăța.
O fată nu trebuie să audă explicit că „fetele sunt slabe la matematică” pentru a începe să se îndoiască de propriile capacități. Mesajul poate ajunge prin comparații, glume, reacții la greșeli sau prin felul în care adulții vorbesc despre experiențele lor școlare. „Există semnale directe sau mai subtile, care se propagă pe tot parcursul creșterii unei fetițe”, explică Maria Predoiu.
Manuela Mancaș vorbește despre „amenințarea stereotipului”: situația în care teama de a confirma o prejudecată poate influența felul în care o persoană abordează o sarcină. O elevă care a auzit de multe ori că băieții sunt mai buni la matematică poate ajunge să privească o greșeală drept confirmarea că materia nu este pentru ea.
Există însă și o observație încurajatoare în cercetarea AHA Moments. Procentul fetelor care indică matematica printre materiile preferate a crescut de la 44% la 69% în grupul participanților la CampioMATE. Acest lucru arată că există grupuri de fete în care interesul pentru matematică este mult mai ridicat decât ar sugera stereotipul.
„Efectul de context poate să bată uneori efectul de gen. Există o moștenire culturală care creează o stereotipie când vine vorba de matematică, dar, dacă există contextul potrivit, se poate schimba această perspectivă”, spune Manuela Mancaș. Contextul include și ce se întâmplă acasă: așteptările părinților, reacțiile la greșeli și dacă îi încurajează pe copii să încerce din nou.
Când un copil spune că urăște matematica, primul impuls al părintelui poate fi să îi explice cât de importantă este materia sau să îl îndemne să lucreze mai mult. Dar, înainte de a-i cere încă o serie de exerciții, merită să afle ce anume îl face să respingă matematica. „Copilul a ajuns să urască matematica pentru că o experimentează într-un context care îi oferă preponderent emoții negative”, explică Maria Predoiu.
Ea le recomandă părinților să discute cu copilul și, dacă este nevoie, cu profesorul, pentru a înțelege de unde vine blocajul. La fel de important este să aprecieze efortul, nu doar rezultatul: faptul că elevul a revenit asupra unei probleme dificile, a încercat altă metodă sau a avut curajul să ceară ajutor.
Radu Gologan insistă asupra unui sfat foarte concret: „În niciun caz mamele să nu le spună: „Nici eu n-am fost bună la matematică”.” Avertismentul nu privește însă numai mamele. Și tații, profesorii sau bunicii pot transmite ideea că aptitudinile matematice sunt fixe și că dificultățile nu pot fi depășite. Un părinte nu trebuie să știe să rezolve fiecare problemă din caiet ca să își ajute copilul. Poate spune „Nu știu acum, dar hai să încercăm să înțelegem împreună”, în loc de „Nici eu n-am fost bună la matematică”. Primul mesaj lasă loc învățării. Al doilea riscă să transforme o dificultate într-o limită.
Catalin Barbu
